21.12.2012 – un nou început (2)

LuminaAstăzi am să vă vorbesc despre felul în care ne invadează întunericul, pe două căi principale, din interiorul nostru şi din exterior

şi cum să ne protejăm Corpul de Lumină, cu ajutorul Luminii Divine.

Din interior ne putem umple de întuneric, astfel:

–         prin intermediul inconştientului colectiv şi individual;

–         prin interiorizarea unor modele parentale şi sociale greşite, formându-se în creier adevărate tipare neuronal-energetice greştie, generatoare de gânduri negative, autodistructive;

–         prin poverile greşelilor karmice din vieţile anterioare;

–         prin intermediul greşelilor pe care le facem faţă de ceilalţi (invidie, gelozie, judecăţi negative, ură, neiertare, neiubire, blesteme, răzbunare) şi faţă de noi înşine (neiertare, neiubire sau chiar ură) acestea toate creând la rândul lor alte tipare energetice negative, care ni se impregnează în aură şi o găuresc;

–         prin mintea umanăgeneratoare de frică – iar frica atrage întunericul ca un magnet, îndepărtându-ne de ceilalţi, determinându-ne să urâm, să facem rău, să ne lăsăm copleşiţi de mânie, îndepărtându-ne astfel de iubire şi mai ales de Lumină;

–         prin ego – care atenţie! nu este Eul! – ca psiholog, vă spun: Eul este protectorul Sinelui, adică al fiinţei; ego este responsabil cu orgoliul, infatuarea, tendinţele narcisiste, suspiciunea şi setea de putere asupra celorlalţi, etc; ego este doar masca pe care alegem să o purtăm spre a ne integra în societatea, care, la rândul ei este generatoare de întuneric – şi iată cum ego ne conectează direct la sursa de întuneric! – profitând din plin de dorinţa noastră de adaptare/integrare în social.

Din exterior, întunericul ne poate invada pe 3 căi principale:

–         prin acţiunile celorlalţi asupra noastră, inclusiv ale celor mai apropiaţi nouă, deoarece ei ne rănesc cel mai mult (investiţia noastră afectivă fiind foarte mare) şi orice traumă atrage întunericul imediat, fiind generatoare şi întreţinătoare de gânduri negative;

–         prin vampirizare energetică, atac energetic şi programe generate de sistem şi emise pe bandă largă, pentru a ne ţine sub control;

–         prin magie neagră sau albă, farmece şi făcături de tot felul, folosite de alţii asupra noastră sau şi mai grav dacă ne folosim noi de ele împotriva altora (cantitatea de întuneric pe care o primim creşte exponenţial, în funcţie de răul pe care îl producem).

Dintre toate aceste surse de întuneric, doar două pot fi ţinute sub control de către noimintea şi ego. Despre ego vom vorbi mai mult mâine, cât despre minte, ea trebuie să fie liniştită şi învăţată să se îndrepte spre ceea ce este cu adevărat important pentru noi. Nu trebuie să-i permitem minţii să genereze tot felul de gânduri negative, pe care apoi să le amplifice şi să le multiplice, reuşind astfel să ne perturbe şi să ne îngreuneze şi mai mult viaţa. Gândiţi-vă că viaţa asta a noastră este şi aşa destul de îngreunată de realităţile generate de sistem, pentru a obţine controlul total asupra noastră, în orice moment.

Modalităţile concrete de autocontrol al minţii le puteţi găsi în articolele anterioare despre meditaţie.

După ce vom reuşi să ne controlăm mintea, vom reuşi să reducem considerabil frica şi anxietatea. Din acel moment corpul nostru va începe să se relaxeze şi semnalele pe care le va emite le vom putea înţelege mai uşor, mai ales dacă mintea e limpede şi liniştită. Înţelegând semnalele corpului, treptat vom ajunge să ne simţim din ce în ce mai bine, imunitatea va creşte şi vom reuşi să decodificăm şi situaţiile cu încărcătură emoţională puternică. Astfel, în timp vom ajunge să ne dăm seama când ceva din inconştient sau din exterior, încearcă să ne perturbe şi vom putea să oprim agresiunea, cu ajutorul voinţei, pe de-o parte şi pe de altă parte solicitând sprijin Divinităţii, pentru a nu permite nimănui să ne încalce Liberul Arbitru.

Practicand zilnic relaxarea, rugăciunea, autocontrolul, de ce nu şi meditaţia, după un timp vom constata mai întâi o îmbunătăţire a stării de sănătate, apoi se va instala o stare de siguranţă şi confort psihic şi totul se va concretiza în observarea oportunităţilor de tot felul, pe care altfel nu eram în stare să le sesizăm.

După ce reuşim să ne controlăm mintea, putem să o punem în slujba Corpului de Lumină, pentru a ne menţine aura într-o stare cât mai bună. Astfel, dimineaţa, până în ora 8 (este perioada când conştiinţa colectivă este mai liniştită, mai clară, iar agitaţia din jur e mai redusă) să ne rezervăm minim 15 minute pentru măcar o rugăciune şi un exerciţiu de autoprotecţie aurică. Rugăciunea ne ajută să liniştim mintea şi să o facem capabilă de a vizualiza, cu ajutorul imaginaţiei, corpul fizic înconjurat de cele 7 straturi ale aurei (Corpului de Lumină).

Primul strat, cel mai apropiat de trup este de culoare roşie, al doilea este portocaliu, al treileagalben, al patruleaverde, al cincileaalbastru, al şaselea – o combinaţie dintre mov-indigo-violet, iar ultimul şi cel mai important este cel de Lumină (Lumina aurie Divină).

În continuare, ne imaginăm cum fiecare dintre cele şapte straturi, pe rând ne acoperă întreg corpul, de jur împrejur, perfect mulate pe trup, protejându-l  total. În final, înveliţi în Lumină, ne rugăm la Dumnezeu să ne ajute să menţinem protecţia pe parcursul întregii zile, nepermiţând nimănui să ne încalce Liberul Arbitru. În timp vom învăţa să ne extindem câmpul auric de jur împrejurul nostru, din ce în ce mai mult, reuşind astfel să ne protejăm şi casa şi pe cei dragi.

Ceea ce trebuie să înţelegem este că, Lumina ne este permanent la îndemână, trebuie să fim doar în stare să o primim şi să-i permitem să acţioneze.

Lumina vindecă atât din interior către exterior, cât şi din exterior către interior, dar, în primul rând trebuie să existe suficientă Lumină în noi, pentru a începe din interior procesul (destul de îndelungat – în funcţie de situaţia în care ne aflăm) de autovindecare cu Lumină.

Cu speranţa că v-am fost de ajutor, vă invit şi mâine să vorbim despre Eu versus ego şi despre pericolele la care se expun cei care înghit minciunile şi păcălelile curentului New Age, promotorii scenariilor apocaliptice legate de data de 21 decembrie.

 

fiinţa care poartă numele Alina Moise

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în 2012, ajutor pentru suflet și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s