21.12.2012 – un nou început (5)

gradina sufletului„Omul este o fiinţă destinată eternităţii. Noi nu murim niciodată în totalitate, definitiv, deoarece, după dispariţia trupului rămân în suflet rădăcinile virtuale.” Părintele Dumitru Stăniloae

Frica de moarte reprezintă pe de-o parte neiubirea de viaţă, care generează frica de viaţă, de realitatea prea dură a societăţii în care trăim. Ea provine din suferinţa fiinţei, care nu poate accepta răul şi întunericul care par să copleşească lumea.

Pe de altă parte, frica de moarte este de fapt frica egoului de dispariţie – deoarece el este singurul care dispare cu adevărat în momentul în care sufletul se contopeşte total cu fiinţa şi trece în altă dimensiune. Este cât se poate de normal ca ego, masca socială, să dispară, deoarece în cealaltă dimensiune nu există societatea (nici sistemul care a generat-o), deci ego nu are ce căuta acolo.

Frica de moarte a egoului se transmite şi Eului – prin complexul pierderii identităţii. Şi astfel ajunge Eul să se teamă de moarte, uitând să trăiască, fiind prea preocupat cu mecanismele defensive, de apărare.

De asemenea, frica de moarte vine şi din „spectacolul” morţii celorlalţi, mai ales al celor apropiaţi. Omul se simte abandonat, lăsat în urmă, în nesiguranţă, incertitudine şi îndurerat în urma pierderii. Şi iată cum am ajuns la esenţa problemei – angoasa de abandon, care vine din nevoia de ataşament, pentru a reduce sentimentul de nesiguranţă.

De aceea, ne vom întoarce la discuţia de ieri, revenind la legătura dintre nou-născut şi mama sa. Ce mai primeşte el, în afară de iubire necondiţionată, atenţie, îngrijire? Nu cumva sentimentul de totală siguranţă, de bine, de linişte şi de bucurie fără margini? Iar bucuria înseamnă de fapt bucuria de a trăi, a alege Viaţa! Şi alegând Viaţa, frica de moarte dispare!

Haideţi să facem împreună un exerciţiu de imaginaţie:

–         ne aflăm din nou în braţele mamei, cu toată inocenţa şi puritatea cu care am venit pe această lume;

–         suntem fiinţa învelită în Corpul de Lumină!

–         simţiţi unitatea totală şi indestructibilă cu mama, care reprezintă totul!

–         acum, în acest moment, nu există separarea eu-ceilalţi-lume; există doar unicul sentiment de bucurie infinită!

–         acum avem totul: iubire necondiţionată, atenţie, siguranţă, linişte, bucurie – ne este foarte bine!

–         suntem acel nou-născut care are toate acestea!

–         Şi acum să proiectăm acel nou-născut peste imaginea noastră de acum – suntem în acelaşi timp noi cei de acum şi acel nou-născut!

–         Cum vi se pare? Iată că avem totul: iubirea necondiţionată, atenţia, siguranţa, liniştea, bucuria, starea de bine; plus experienţa noastră de viaţă, toate cunoştinţele, toate trăirile, toată înţelepciunea, înţelegerea realităţii, aşa cum este ea în acest moment.

–         Aşa se realizează regăsirea conexiunii cu Sursa tuturor lucrurilor – Dumnezeu cel din noi – din mine – Unicul – Unul!

–         Acum am renăscut pe o bază cu totul nouă, o bază conştient-spirituală, care permite fiinţei să accepte contopirea cu sufletul, cu Viaţa, fără frică, doar cu Iubire, prin intermediul Luminii!

–         Din acest moment începe schimbarea, călătoria Eului spre fiinţă, prin intermediul sufletului; pentru că acum ştim cu adevărat ce avem de făcut şi nu ne mai este frică de nimeni şi de nimic, inclusiv nu ne mai este frică de moarte! Pentru că, ce e moartea când noi avem totul în chiar interiorul fiinţei noastre? Moartea este un mare nimic! Putem să-i luăm coasa şi să mergem să ne delectăm câteva minute cosind iarba din grădină (sau din parc, dacă nu avem grădină).

–         Şi acum imaginaţi-vă cum rămâne moartea: mască! după ce îi luăm coasa. E doar o chestie de care râd şi copiii – o arătare cu halat negru şi glugă, într-o zi de vară cu 40 de grade celsius. Priviţi-o cum transpiră de ciudă, transpiră şi se topeşte văzând cu ochii.

–         Uitaţi-vă bine! din moarte nu a mai rămas decât un halat negru, cu glugă, ponosit, transpirat, murdar, care nu mai e bun nici de dat la vechituri. Acum tocmai trece maşina de gunoi şi ridică deşeurile.

–         Ce a mai rămas din moarte? Păi, uite coasa – sprijinită de gard, lângă celelalte unelte pentru înfrumuseţarea grădinii. Iar grădina este chiar sufletul nostru! Coasa o folosim doar ca să dăm o formă frumoasă gazonului minţii noastre, retezând bălăriile gândurilor negative (care ne strică aspectul grădinii şi nu ne lasă să-i vedem florile multicolore).

–         Grădina asta frumoasă, liniştită, curată, pură, perenă este sufletul nostru şi al întregii umanităţi, prin intermediul conştiinţei colective. Şi în mijlocul grădinii se află fiinţa, dimpreună cu Dumnezeu care ne zâmbeşte mulţumit!

–         Unde este moartea acum? Nicăieri!

–         Ce mai reprezintă moartea acum pentru noi? Nimic!

–         Iar dacă moartea nu mai e, atunci nu mai e nici frica!

–         Suntem doar noi: fiinţa-Iubirea-Dumnezeu! – imaginaţi-vă un 3 în 1 pe care îl savuraţi cu cea mai mare plăcere!

Iată cum noi: fiinţa-Iubirea-Dumnezeu suntem doar Unul – cu cea mai mare plăcere!

Mâine vom vorbi despre timp, spaţiu, lumi, dimensiuni.

 

fiinţa care poartă numele Alina Moise

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în 2012, ajutor pentru suflet și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s