Cate ceva despre normalitate in vremuri de anormalitate

Normalitatea poate fi evaluată ţinând seama de următoarele criterii:

o percepţie de sine şi a lumii cât mai corectă (mai aproape de realitate);

o bună stimă de sine (respect de sine şi autoacceptare);

controlul voluntar al comportamentului;

capacitatea de relaţionare cu ceilalţi (de dăruire/primire a afecţiunii);

productivitatea socială şi spirituală.

Se apreciază că o persoană are un comportament raţional, care este în acelaşi timp, un comportament normal, dacă este susţinut de valori comune, dacă respectă regulile sociale, participă la desfăşurarea vieţii comunităţii din care face parte, adoptă atitudini şi reacţii de conformitate cu modelul normativ şi cultural al societăţii respective” (Sima, 2004, pg.139). Sorin Rădulescu (1991) apreciază că „normalitatea este o construcţie, care se edifică pe măsură ce individul îşi însuşeşte exigenţele normelor şi prescripţiilor sociale, învaţă să răspundă în mod specific situaţiilor şi dificultăţilor existenţei, se dezvoltă ca personalitate autonomă pentru a acţiona nu doar sub imperiul constrângerilor extrioare, ci pentru a elabora mesaje inteligibile, pentru a fi înţeles de ceilalţi, pentru a prelucra original întregul bagaj de achiziţii, primite în cursul procesului de socializare”.

Normalitatea presupune existenţa sănătăţii psihice. Printre cele mai frecvent enumerate caracteristici ale sănătăţii psihice, Froschl (2000) le-a precizat pe următoarele:

  • iubirea şi preţuirea de sine;
  • a putea intra în contact cu ceilalţi şi cu lumea, a comunica;
  • a fi optimist şi încrezător;
  • a-şi trăi viaţa şi a se bucura de ea;
  • a avea mobilitate spirituală;
  • a dispune de alternative de acţiune spre a da un sens vieţii.

 

Am constatat că principala sursă a durerii şi suferinţei se regăseşte în neiertarea şi în neiubirea de sine. Şi în niciun caz nu mă refer aici la iubirea narcisică, egotică, deoarece ceea nu e iubire, ci anti-iubire! Iubirea şi preţuirea de sine reprezintă garanţia normalităţii şi conferă un sens vieţii.

din lucrarea de disertatie cu titlul “CONSECINŢE ALE STILURILOR PARENTAL-FAMILIALE
ÎN ADAPTAREA ADULTULUI LA SOCIALUL CONTEMPORAN”

psiholog clinician Alina Moise

Orice informatie din acest articol sau de pe acest blog poate fi folosita de oricine, cu mentionarea sursei!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în dezvoltare personala și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s